Proiecte Speciale

 

Credem în puterea transformatoare a lui Împreună, astfel că am creat câteva Proiecte Speciale în care am adunat oameni care își doresc să construiască alături de noi.

Oameni care cred că există mereu loc de mai bine, că nu totul este despre noi, ci și despre ceilalți, că dăruind vei deveni un om mai bun. Fiecare dintre ei își aduce sau și-au adus deja aportul în aceste proiecte, lucru care ne bucură nespus, și pentru asta le mulțumim.

 

#ConstruimPentruViitor își propune să facă un transfer de expertiză și know how din domeniul marketing-ului și al comunicării către ONG-urile interesate în acest sens, oferind voluntarilor, participanților și liderilor de organizații și comunități, instrumentele prin care pot ajusta întregul proces de comunicare, fie el prin canalele clasice, fie prin Social Media, la timpurile noi pe care le trăim, dar și la audiența la care vrem să ajungem (publicul țintă).

 

Prin acest proiect dorim să aducem un suflu nou în fiecare ONG cu care lucrăm, pentru că credem în puterea transformatoare a lui ÎMPREUNĂ: fie putem să elaborăm strategii noi pentru a ne crește vizibilitatea, fie ne definim obiective cât mai SMART pentru repoziționare – cert  e că avem un singur scop – să reușim împreună.

De altfel, această fundaţie reprezintă liantul dintre Brand & Build şi comunitatea în care suntem prezenți.

 

Comunitatea Profesioniștilor de Marketing din Bacău a fost creată pentru a ridica ștafeta în privința percepției asupra profesioniștilor de marketing. Dorim ca și Departamentul de Marketing să fie în sfârșit văzut ca fiind un pilon important în dezvoltarea unui business, un departament cu putere de decizie, nu doar de implementare.

 

În acest sens, ne dorim să facilităm un cadru de dezvoltare continuă pentru cei care și-au ales această meserie din pasiune, iubesc ceea ce fac și nu ar face altceva. Pentru cei care caută resurse pentru a evolua, oameni alături de care să crească, să creeze, să comunice și să creadă în cultul lucrului făcut cu asumare și calitate.